Poet...

Poet... de Caton Theodorian

poezie publicată în revista Convorbiri literare, nr. 7, an. XXVI, 1 noiembrie 1892, București

Sunetul de clopot, clar,
Va răsuna trist, solitar,
Prin aerul cel rece...
Și urmărit de un convoiu,
Pe veci, de pe pământ, eu voiu
Trece.

Și se va strânge fără rost
Ca să întrebe cine-am fost
Tot felul de mulțime;
De-am fost vr-un mare diplomat
Vr-un general, vr-un om de stat,
Sau unul din prostime...

Iar când vor ști că am cântat
Sub soarele cel argintat
Câmpia, cerul, apa,
Vor trece repede și des
Șoptind că bine mi-am ales
Pentru vecie groapa.

Pe mama spre a consola
Amicii se vor aduna
Și-i vor șopti încet:
În lumea asta la ce bun
Ar fi trăit... un biet, nebun
Poet!...,