Poesii (1888-1894)/0 toamnă

 

E toamnă: s'a 'negrit livada
Cu ramurĭ ude, pustiită —
Și-ĭ ceață albă ca zăpada —
Și ploaĭa cerne ca prin sită.
 
De vînt, de ploĭ, de vremurĭ grele
Îs triste lumile de-afară,
Pustiul cuĭb de rîndunele
Țĭ-aduce dor de primăvară.

Mĕ uĭt pe gîndurĭ la grădină
Prin fumul leneș de țigară,
Și simt în inimă lumină,
Căldura soareluĭ de vară.
 
In toamna tristă și pustie,
Cum oare azĭ de mi să pare
Lumina eĭ trandafirie
Și calde razele de soare?
 
— Nu-ĭ toamna celor triștĭ, nu-ĭ arsă
De nicĭ-un plîns de-al meŭ, și poate
Că primăvara mea revarsă
Lumină dulce peste toate...
 
Că lumea far' de noĭ e moartă,
Cu noĭ și veselă-ĭ și tristă, —
Și fie-care 'n suflet poartă
Întreaga lume ce există.