Poesii (1888-1894)/În largul măriĭ

 

Imensa mare-albastră sub cerul clar așterne
Pustiurĭ neclintite, singurătățĭ eterne —
Și apa străvezie la orizont a'ncins
Mîhnitul soare roșu ca pe-un cârbune-aprins.

Spre larg pornește-o luntre... De focu 'namorăreĭ
Doĭ tinerĭ vor să-șĭ lese la voia întîmplăreĭ
Norocul de-a fi sîngurĭ... Lopețele 'ncet sună
Pe marea luminată de-argintul stins de lună.

Îs două mărĭ albastre: şi jos şi sus abis. . .
Eĭ trec printre pustiurĭ cu ochiĭ în plin vis —
Şi fug tot înainte, tot maĭ departe 'n zare,
Păn' i-a'ngrădit eterna şi liniştita mare.
 
S'aŭ dus...; sĕ duc într'una şi-s singurĭ amîndoĭ...
Ce nu maĭ vin din mare nebuniĭ înapoî?
— Furtuna urcă valurĭ acum din ceaţa zăreĭ
În vaetul sinistru ş'asurzitor al măreĭ.