Poesii (1888-1894)/În fericire

 

.
Amîndoĭ stăteam la geamurĭ;
   E livada toată 'n floare —
   Şi noĭ ne uităm la soare
Cum apune printre ramurĭ —
   Şi în liniştea de sară
   Ni-ĭ şi'n suflet ca şi-afară
            Primăvară.

Par'că ard prin frunze stele,
   Roşĭ îs nouriĭ acum —
   Şi alunecă pe drum

 
Ca o dungă rîndunele;
    Nouă ni-ĭ privirea vagă —
    Și 'ncet gura ni sĕ leagă
             Tot maĭ dragă.
 
«Dintre cîte știĭ, sĕ poate
    «Să-mĭ arățĭ și mie-odată,
    «Care-ĭ cea maĭ dulce fată
«Și maĭ dragă dintre toate?
    «Și dac'aĭ aflat anume
    «Cine ți-ĭ maĭ scump pe lume,
            «Zi-ĭ pe nume».
 
Strîns o țîn la pĭept; ea dulce
    Mĕ alintă'n vĭers molatec;
    Lasă ochiĭ de jăratec
În privirea-mĭ să sĕ culce;
    Ne-a cuprins simțire vagă
    Și 'ncet gura ni sĕ leagă
             Tot maĭ dragă.
 
Am rămas pĭerduțĭ la geamurĭ:
    E tărziŭ acum, răcoare;
    Nu ne-am maĭ uĭtat la soare:

Asfințise printre ramurĭ —
    Și în liniștea de sară
    Ni-ĭ și'n suflet ca și-afară
             Primăvară.