Petre Schlemihl/XXVII. Mai departe

Jump to navigation Jump to search
←XXVI. Alte păreri de rău XXVII. Mai departe de Ilarie Voronca
Petre Schlemihl
XXVIII. Fanfara podgoriilor→


Văd departe fanfara podgoriilor
Cântecul cățărat pe haracii de flăcări,
Dar un nor îmi trece pe față
Și-mi ascunde uneltele lacrimei,

Coviltire luminate de-un hohot,
Umbre târâte lângă soarele din apă,
Convoiuri de oameni mergând spre o altă așezare
Și inima mea legată de ei, ca un câine sub o căruță.

Un amurg; o fereastră; o iarnă;
Și înălțimile spre care pâlpâie poemul
Brazii cari se rup de pe creste devin vulturi
Și de-aceea în somnul nostru trosnește o pădure de zboruri.

Dar ochiul e șoimul care plutește în aer
Până la locul unde se formează zilele,
Și în vitrina câmpului strălucesc laolaltă
Toate brățările aurorei și ale apusului.