Petre Schlemihl/XX. S-au întors câteva orașe

Jump to navigation Jump to search
←XIX. Cloșca fermecată XX. S-au întors câteva orașe de Ilarie Voronca
Petre Schlemihl
XXI. Schutzhaus→


Un oraș în rana acestui aer fierbinte,
Un oraș ca un obraz apărut în perdele,
Vă știu, obraji cu sânge, cu chiote în minte,
Orașe lângă fulger șovăite în stele.

Prin aburi, calmă, iarna poate mai sufletească,
Și mugetul sau vocea filtrate prin zăpadă,
Inima pâlpâită în funduri ca o iască
Și botniță tăcerea pe-un urlet de zăpadă,

În frigul care-mi pune vestminte ireale,
Și vorbele-nghețate pe guri ca niște țurțuri,
Și umbra în ninsoare sub formele ei pale
Ca o apă tăindu-și sub gheață alte cursuri,

Am tras în pribegie peste orașe-o dungă,
Plutind peste cupole ca o uriașă barză,
Cu cântecul în mine zornăind ca o pungă
Ce-n viscole metalul pe streșini și-l revarsă,

Atât de liber: veste trecând în auroră
Sau în amurg, verigă, prin lanțul de orașe,
Orașe, c-un prieten, cu un dușman, cu-o soră
În cale-mi: devastate sau somptuoase-orașe,

N-am fost eu oare semnul desșurubat în zare
N-am fost eu arătarea stranie-n iarmaroace,
Un curcubeu mantia târâtă-n ploaie, -n sare,
Pasărea, ca-ntre pene, în flacără se-ntoarce?

Vestit, aici, acolo, în ulițe, în turle,
Trecut cu o corabie prin somn dau în trezie,
În scorbura ce-n crivăț ca un dulău să urle
Spre luna, dacă noapte nu știi sau dacă zi e.

Neputincioase ziduri: voi n-ați putut cuprinde
Neliniștea mea, visul ca un nisip în trombe,
În abundență turmă și-n sărăcie linte,
Sau anotimpuri smulse, de elefanți, cu trompe,

În cărnurile voastre orașe, sau în hamuri
Pe-nverșunate pietre în opintire vită,
Și stofa unor toamne odihnite pe ramuri
Altă cetate-n vraja aventurei ivită,

Am șovăit în tristețea voastră, am dat târcoale
Porților ferecate de-o interioară noapte,
Sau am adormit în brațele câmpului goale,
La fel cu-o rădăcină în țărână, în noapte.