Petre Schlemihl/III. Pe deasupra dosarelor

Salt la: navigare, căutare
←II. Fără să fiu trist III. Pe deasupra dosarelor de Ilarie Voronca
Petre Schlemihl
IV. Un semn al lui octombrie→


Nu, n-am fost eu alături de voi, oameni, în câmpuri,
Când hohoteați lângă grânele decapitate,
Nu, n-am fost eu alături de voi când aruncați în furnalele lacome
Lopeți pline cu zilele și nopțile fraților voștri în locul bulgărilor de cărbune.

Nu, n-am fost eu alături de voi la ospețe când străluceau pe tăvi
Parcuri de vânătoare, în vreme ce sub ferestre
Refluxul de tenebre târa înfometații în nisip ca niște alge,
Și-n mintea poetului aurora se rumenea ca o pâine.

Nu, nici când răscoleați intestinele munților și nici
Când în butoaie vinul îl ondulați în bucle,
Nici când îmi deschideați plămânul ca pe-o pungă și luați moneda de sânge
Cu care vă plăteam dreptul la muncă în birourile mucegăite,

Nu, niciodată, oameni, n-am stat de voi alături,
Regretul meu prin hornuri de fabrici ca un imens liliac
În ghiare cu un țipăt ca un cuțit al memoriei,
Lumina țâșnită din apă împiedica vederea,

Și nici acum când vă zvârcoliți în paturile lâncede
Oameni: în cătune, lângă opaițe; în capitale: lângă marile lampioane,
Cu glasul legat în gâtul vostru ca o cheie
Cu care veți descuia mâine dimineața alte ordine, alte case de bani,

Nici acum, când amintirea gâfâie lângă respirație,
Și ca o buză genunchiul se sfâșie în buruiană,
Nici acum când singurătatea îmi bate în inimă ca o ciocănitoare,
Nu vă voi fi alături oameni dormitând pe scheletele aurului.