Pepelea Gâscariul/17

 

Iar atunci Pepelea iasă
Din pădurea cea mai deasă
Cătră boieriul zicând :
— „Ce te miră așa firea?
Nu-i Pepelea nicăirea?...
El a scăpat nefugind.
Nu-i acela, nu-i fugariu,
Ci eu, Pepelea Gâscariu,
Eu sunt care mi-ai luat
Gâștele fără de plată
Și să te mai bat o dată
Cum înainte ți-am dat”.
Atunci boieriul văzându-l,
Părea că l-au detunat.
Din călească îl pogoară,
Bătându-l a treia oară,
De trei ori a leșinat.
Și luându-i banii iară
Prețul gâștelor afară,
I-a zis : „Rămâi sănătos!
Că eu nu te voi mai bate”.
Și s-a dus cu sănătate.
Tot fluierând și voios.
Deci sosind alergătorii,
Străjile și fugătorii,
Cu caii plini de sudori,
Cu năcaz apoi se miră
De boieriu, că-l găsiră
Bătut acum de trei ori.
Iar boieriul cu oftare
Și cu multă lăcrimare
Le-au grăit așa cuvânt :
Că Dumnezeu poruncește,
Judecă și pedepsește
Pe tirani de pe pământ.
Și mergând apoi acasă,
La o vieață aleasă,
Atâta s-a îmblânzit,
Cât pe nimenea cu pieptul,
Sau sumețiu, și cu nedreptul
Mai mult nu a mai asuprit,
Ci trăind viață blânda,
Ferindu-se de osândă,
Prea mult s-a cuvioșit ;
Și cu bună fericire
Cu cea din lume ieșire
Așa și-a luat

sfârșit