Pentru Eminescu
Onor. P. T. Misir s-a supărat pe mine pentru că am îndrăznit să afirm că prea puțin îi pasă „Junimii” de suferințele lui Eminescu. Ca să-mi dovedească dimpotrivă, d. Misir se laudă pre sine și laudă pe junimiști, care ar fi făcut marea cu sarea pentru nenorocitul poet.
Vina că Eminescu suferă astăzi d. Misir o aruncă pe conservatori.
Pe lumea asta ce nu se poate susține când cineva are voință? Pentru mai bună înțelegere, însă, eu, „mititelul A. B.”, spun marelui P. T. Misir numai următoarele:
Decât te-ai lăuda cu generozitatea junimistă, domnule Misir, mai bine te-ai interesa de soarta bietului geniu zvârlit fără de milă în casa de nebuni!
Și de ai veni în București măcar pentru o zi, ai vedea, mare domn, că nimeni, dar absolut nimeni dintre ai d-voastră nu vrea să știe de cum trăiește Eminescu.
L-ai găsi slab, în mizerie, fără de nici unele, pe mâna unor oameni străini, mai nenorocit și mai pierdut de cum prevedea el când zicea de dânsul:
Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr’ de noroc
Și fără prietini!
Ei, dle Misir, ce dulce e să stai la lași, să fii sătul de toate, să te bucuri de plăcerile vieții și să ai încă vreme a scrie de suferințele altuia „ca de dureri străine”, făcând pe camaradul, pe filantropul, pe sensibilul!
Dar când viața ți se stinge într-o casă de nebuni și când nimeni nu te întreabă de trăiești ori de ai murit, o, atunci se schimbă lucrul, o, atunci nu mai glumești!...
Un sfat:
Ai face mult mai bine, în loc să scrii pentru mine, să scrii amicilor dumitale, rugându-i să le fie cel puțin milă de Eminescu dacă nu altceva.
Cât pentru cele ce am afirmat în privința nepăsării dvoastră, d. dr. Șuțu v-ar putea da mai multe amănunte decât mi-a dat mie.