Pe furiș

 

E un copil! E o copilă!
Sunt amândoi copii;
Iubirea lor e o idilă
Cum sunt prin poezii.

Furiș se întâlnesc adese
Și el îi recitează
Sonete din Musset culese;
Ea tace și oftează.

Apoi în ochii lui privește,
Cu ochii îl mângâie
Și-l roagă dacă o iubește
Cu ea să mai rămâie.

El cu o vorbă mintea-i fură
Și-o farmecă șiretul!
Dar se izbește peste gură
Că i-a șoptit secretul.

Cu șoapte repezi și timide
Amorul și-l îngână,
Iar întâlnirea lor se-nchide
C-o strângere de mână.

Se hotăresc în ziua-a două
Să se revadă iarăși;
Iubirea lor e vecinic nouă,
De și sunt vechi tovarăși.

Și setea patimei aprinsă
Din ochi li se revarsă,
Ea pleacă de durere ’nvinsă,
El cu simțirea arsă.

Iubirea lor e o idilă
Cum sunt prin poezii;
El un copil! Ea o copilă!
Sunt amândoi copii!