Patria (Bolliac)

Jump to navigation Jump to search
Patria
de Cezar Bolliac
Atena, 20 august 1850


Fie neam oricît de mare,
Fie neamț, francez, englez,
Neam mai mîndru și mai tare
Ca românul eu nu crez.
Neamu-n care naște-oricine
Pe acela va iubi!
Ești român? voi fi cu tine;
Că-s român, și-n veci voi fi.

Las’ să-mi cînte muscălimea
Mine, urșii, gheața lor;
Las’ să-și laude nemțimea
Rinul și acel Tirol;
Spuie-și Francia avuția,
Grecii cerul zîmbitor,
Englitera industria;
Sunt român, român să mor.

Dulce cer c-al țării mele,
Veseli munți și vin hrănit,
Mai livezi, mai holde grele,
Mai fetițe de iubit,
Zică cine orice-o zice,
P-altă țară n-om găsi!
Dați-mi, dați a ei colnice,
Că-s român pîn-oi muri!

Țara mea din baltă-n munte
Se răsfață-n avuții.
Brazii verzi îi rîd pe frunte,
Istru-i cară bogății.
Rîuri, gîrle, ca cosițe,
Plete, plete se cobor
Pînă-n poale-i, în lungi vițe;
Lîngă ele voi să mor.

Țara mea vestită-n lupte,
Armele deloc n-o mint;
Pe gîrli, malurile-i rupte,
Curge aur și argint.
Flota-i ar umplea Euxinul
Spre Colhide, pe Bosfor!
Bateți, bateți-i tocsinul1!
Apărînd-o voi să mor!