Patmos/XIX. Somnambul

←XVIII. Au fost oameni?

XIX. Somnambul de Ilarie Voronca Patmos

XX. Cu insula nălucă→

Vei învăța plămânii să nu mai respire
Amintește-ți: te-am luat de mână și ți-am arătat trecerile secrete
Cuvintele vorbeau singure între ele fără nici o gură
Pluteam și numai ție ți-am spus de Insula Nălucă.

Pe auzul, ceasornic oprit, o oră eternă
Tristețe scăzând în urmă ca plângerea unui corn de vânătoare
Din oasele noastre rămăsese o lumină
Somnul meu și al tău încrucișându-se ca două drumuri albite de lună.

De când a încetat în noi sângele să mai răspundă
La bătaia în artere a unui nou anotimp?
Nici o suflare-n lampă flacără să s-ascundă
Ah! Mai sunt încă vieți scurgându-se liniștit într-o provincie undeva:

Un fum șovăind în seară peste o colibă
Fericită. O zi încheiată mulțumit cu o carte
Pe genunchi. Și o odihnă clară ca un tutun în pipă
În vreme ce-ntre brazi iarna ca o moară părăsită arde.

Dar să nu rostești numele meu. Să nu mă aduci
Înapoi. Mai sunt atâția oameni fără adăpost, fără drept
La odihnă. Și ceruri foarte negre, de tuci
Să nu mă trezești. Toată această lume amară am închis-o în piept.

Mai sunt toamne și verzi cu zgomote în orașe
Și uleiuri târâte în fluviul citadin. Și frați
De-ai mei și de-ai tăi care se veselesc sau plâng. Străzi mărginașe
Cu o mizerie fără scăpare. Și inima căzând istovită ca un braț.

De aceea să nu mă chemi. Mergi în tăcere
Lângă mine prin nisipul fără vârstă
O pâclă fără coborâri fără înălțări. O tăcere
De milenare frunze migrând spre diamantul de mâine.

Poate am devenit flăcări palide peste cine știe ce zăcăminte
Aurifere. Poate rotim acum peste un iaz mort: bâtlani
Poate iubirea rămasă încă nealterată în minte
Cum un ghețar aduce un trup fraged după nenumărați ani.

Ne știm unul pe altul și numai noi.
Privirea ca o monogramă descusută din pupile
Din fundul unor vise venită până la noi
Această barcă de pământ dezancorată de zile.

Tremurători, nesiguri arbori încep să ia ființă.
Arbori de rouă. Arbori de polenuri. Și plămânii – ți-am spus
Au învățat să nu mai respire. Vaporoși prin această știință
Și nu e miazănoapte nici miazăzi nici răsărit nici apus.