Patmos/IV. Leagănul de zăpadă

 

Iarnă, tu, soră invizibilă
Când șoimul arată drumul viitor al vânătorului,
Și buchetele strânse de pe câmp izbucnesc prin lacrimă,
Mă voi prinde și eu de roțile carului tău triumfal.

Pleoape, pleoape de scrum peste fotoliile de stejar,
Și tu noapte care ne amesteci obrajii în paharele somnului
Că dimineața nu ne mai recunosc oglinzile
Paloarea se urcă în sânge cu porumbeii aducători de vești.

Trasare timpurie de drumuri în zăpadă.
Ne-au vizitat salcâmii prin amintirea aceasta
Cum parfumurile sunt fantomele florilor
Cum o muzică apare numai la un miez de noapte al auzului.

Anotimp aruncat cu hoiturile peste zidurile orașului
Unelte putrezind între frunze o dată cu vorbele noastre.