Patetică

Patetică
de Emil Gulian
Duh de basm : Poeme / București : Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, 1934, pp. 41-42


Zgardă pe trupul tău de-alun.
Desface pene de păun.
Încălzit vis pe ochii tăi,
Duși rugător, până apun.

Șarpele rău, cu clopoței,
Gătit cu solzi, tras prin inele,
Sună verigi peste verigi
Și strânge lanțul în zăbrele.

Timpan lipit cu clei se-ntinde,
De sânge cald e surd, nu prinde.
Degetele ți-au amorțit
Și când ești bună de iubit,

Zgomotul rău, de tobe mici,
Te-aduce-aproape, ard furnici,
Ca prin ocheanul cu minuni,
Văd părul tău cum se apleacă,
Umerii-ntorși cum îi aduni
Și brațele cum le-încununi.

Rotește pene de păun!
Lacuri umbroase stau sub pleoape,
Pe ochii tăi sufletu-mi pun.