Pasărea cătră puii săi

 

Pe crengile uscate, cu ciocul închis
Până când veți ședea, păsări obosite?
Doar n-ați uitat doina
La care o-am învățat odinioară?
Sau dacă v-a trecut, și mai mult nu vi să va reîntoarce
Doina veselă și voia bună:
Fie-va atunci doina duioasă, melancolică...
Puii mei cântați numai!

A fost vifor mare. În livezile pustiite
Nu ne mai primește umbră plăcută,
Și voi tăceți? vă gătiți de drum?
Ați fi în stare se lăsați aici mama voastră supărată?!
Prin alte livezi altcum sună doina,
Acolo nu vă înțeleg pe voi...
Deși e pustie regiunea aceasta,
Puii mei cântați numai!

Aduceți de suvenire
Din regiunile de odinioară în —
Frumusețate cu flori și arbori;
Cântați viitorul, dacă va
înverzi oare odată din nou pământul pustiit.
La doina voastră mai curând va străluci lumină,
Mai curând va înmuguri livada;
îndulcind supărarea prezentului:
Puii mei cântați numai!

În aceste tufe vă este cuibul vechi,
În care v-au crescut aripile,
Aici vă întoarceți și acum spre a vă odihni
De ați umbla chiar și printre nori.
Și acum dacă tempestatea vi l-a stricat:
L-ați lăsa aici, schimbându-l cu altul străin?...
Puii mei cântați numai!