Paraponisitul

 

Cîntat de d-nul Millo, pe Teatrul din București.

PARAPONISITUL (intră pe scenă foarte posomorît, se primbla oftînd, se oprește în fața publicului, clatină din cap și apoi zice): Cu dreptu-i?… frumosu-i?… Toată lumea în slujbă, afară decît mine!… Apoi să nu fiu paraponisit?… ba să fiu… și sînt!…

Sînt paraponisit

Căci mă văd părăsit,

Nemetahirisit

Și neschivernisit…

De n-aș fi procopsit,

De n-aș fi prahtisit.

Nimic n-aș fi găsit

De pretinderisit;

Dar sînt gramatisit

Și sintagmatisit.

Patriot, iscusit

Și chiar buiurdisit…

Deci fiind părăsit,

Adiaforisit,

Fiind chiar blendisit,

Sînt paraponisit!

Și poate că n-am dreptate!… Adică, mă rog, de ce să se hrănească o mulțime de trîntori, pe lîngă albine, din mierea budgetului și eu să fac zîmbre deoparte?… Au doar nu-s și eu pămîntean simpatriot?

N-am mai slujit eu țării?… Mi-i plin sînu de atestaturi… Iaca… (Scoate un teanc de hîrtii.) Iacă teșcherele și din vremea turcilor și din vremea rușilor și din vremea nemților… Tot cu pajure împărătești… Poftim de ascultați (deschide o hîrtie și citește): „Pol oca icri tescuite, 30 dramuri sacîz…” Nu-i asta. (Deschide altă hîrtie.) „Mai întîi nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirei.” Nici asta… Mi-am uitat ochelarii și nu văd bine… dar telos pandon, iacă dovezi gospod despre destoinicia mea. Am avut a face cu împărați, eu Nae Postuleanu, care dacă n-am și decorații, este că nu mi-au dat, și cu toate aceste nu pot găsi o slujbuliță cît de mică în patria mea!… Cu dreptu-i? frumosu-i? Am alergat, m-am rugat!… aș! Vorba ceea: geaba vii, geaba te duci, nu mai rupi niște papuci… Pe la toate ministeriele mi s-a răspuns că îndată ce va fi un loc vacant… Ce, Doamne iartă-mă! loc vacant?… că pe toată ziua se deschid locuri nouă, încît s-ar putea crede că țara românească e locuită numai de amploiați.

Avem prefecți

Și sub-prefecți.

Și arhitecți

Foarte perfecți.

Avem notari,

Și arhivari,

Și chiar primari,

Buni cărturari.

Și casieri,

Și ingineri,

Și grefieri,

Și consilieri,

Și prezidenți,

Viț-prezidenți,

Și permanenți,

Toți exelenți.

Avem bujori

De perceptori,

Și preceptori,

Și controlori.

Judecători,

Silvicultori,

Espeditori,

Și conductori.

Și inspectori,

Sub-inspectori

Și inspectori

De inspectori,

Într-un cuvînt

Românii sînt

Toți candidați

De amploiați.

(Oftînd.) Toți, toți afară de mine!… Cu dreptu-i? frumosu-i?… Bine, dacă aș fi fost vreodată opozant, înțăleg să fiu catatricsit, cu toate că nici atunci nu s-ar cuveni… dar, în sfîrșit, să zicem… Însă martur mi-i sfîntu mucenic Evdochim, că deși m-am abonarisit la masa paraponisiților, nu vra să zică că m-am lepădat de hristoitie, că m-am zavergisit, că m-am făcut ena mu che ena su cu corifenții tarafului, căci nu-i fac haz.

(Arie finală din „Chirița în provincie”)

Unul tot zice că-i tabachere

Plină, ticsită de un tabac,

Ce multor nasuri de-nalte sfere

Poate să vie curînd de hac.

Altul, în mînă cu-o pană seacă,

Strigă că-i singur brav pe pămînt,

Și că e gata resbel să facă

Cu lumea-ntreagă, cu mori de vînt.

Altul pretinde că-n Românie

Soarele-Unirei el l-a aprins

Și cit i-abate sâ nu mai fie,

Suflă și-ndată soarele-i stins.

Altul se plînge că țara pere,

Că tot progresul a stat pe loc

De cînd el nu mai e la putere

Ca să-l conducă… Într-un noroc.

Alții în visuri de înălțare

Se plîng deoparte cu ah și vah!

Că mereu sufăr de-o boală mare…

Căci tronul țării le stă-n stomah.

Eu unu, slavă Domnului! sînt ferit de asemine zaiflîc, dar nu pot să nu pătimesc, cînd mă văd lepădat ca un vatrar în lunile de vară… Cu dreptu-i? frumosu-i?. .. De unde am fost ce-am fost, să ajung a fi ce sînt!… și asta cînd?… Cînd toți românii sînt deopotrivă dinaintea budgetului, cînd toți au dreptul prin urmare a se-ndulci de el… Ah! ah! nu mi-ar fi ciudă încalțe dacă n-aș fi om pacinic și cu sevas cătră maimarii mei, dar așa, stau deoparte și nu mă amestec niciodată în filonichiile de la masa paraponisiților… Iacă de pildă aseară:

Unii dintr-înșii cereau reforme,

Reforme-n toate ca din topor;

În procedură, în legi, în forme,

Chiar în sistemul reformator.

Alții cu fața posomorîtă,

Oftînd mult jalnic, le răspundea

Că-n țara noastră nepregătită

Orice reformă e formă rea.

Zicînd că-n lume toate se schimbă,

Unii cu hapca cereau schimbări

În instituții, în școli, în limbă,

În starea țării… și-n alte stări.

Alții atunce, cu-nfiorare

Schimbîndu-și fața, strigau mereu,

Că din schimbare tot în schimbare

Binele-adese se schimbă-n rău.

Unii contr-alții porniți de moarte

Vrînd să se-arăte buni patrioți,

Cu vorbe groase se luptau foarte

Și-și dau porecle de patri-hoți.

Dar unii și-alții se acordară

Într-o unire și într-un rost

Că toate-ar merge bine în țară

Ei dac-ar prinde cîte un post.

Postu săracul… el te îngrașă, el te slăbește, el e ținta celor mai mulți din creștinii noștri, și zău! nu știu dacă în ziua de astăzi ei se țin de postu mare și de postu Sîn-Petrului, dar știu că se țin grapă de postu sîn-Budgetului… Dovadă că fiecare cetățean are hambiționul să se jertfească pe altarul patriei, făcîndu-se roată la carul statului, precum se zice… Un car cu mii de mii de roți, cum să nu meargă bine și răpide? Tocmai de aceea și eu unul aș vrea să mă fac roată, căci mă simț cu schițe sănătoase, mai cu seamă de cînd am luat lecții de limba cea nouă, de la vestitul dascal kir Trifonius Petringelus. Mi se impu… tase că n-aș cunoaște slovele latinești și troposul obicinuit astăzi prin cancelerii. (Scoate o hîrtie.) Vă rog să judecați dacă m-a procopsit îndestul kir Trifonius Petringelus. (Citește:)

„Petițiune sau petițione, sau peticiune, după plăcerea ministrului.

Esselență!

Așa precum Pronia providențiale a aprins o nouă constelațiune pe celui României ce-i zic Convențiune sau Convențione, sau Convenciune… tot după plăcerea Esselenției-voastre… la care cu deplin respept am avut proeres a-i aduce a mea profundă conside rațiune, țione sau ciune, precum uzul obicinuit cere; nu mai nițel așa precum eu am fost etern devotat Guvernului ocîrmuirei, precum Esselenția-voastră poate lua o pliroforițiune din atestațiunele alăturate pe lîngă această suplicantă peticiune, conform uzului acelui constituționale din mai sus deja zisa respeptivă Convențione; așa precum iarăși am fost unul din corifenții liberalismosului și m-am îndulcit în profundul sufletului de serbușcă… ba, de serbarea regimentului constituționale, dați-mi voie să ieu permisiune a-mi recomenda meritele pe altarul patriei spre a fi integrat în vreun cerbiciu public, unde, cu ceilalți ai mei simpatrioți, să am și eu slava glorioasă a mă îngiuga la carul Statului cu deplină amoare patrioticească și iubire de patrie, cu care rog pe Esselenția-voastră a recepe asigurăciunea încredințărei a profundei considerațiuni cu care am onoare a mă confesa al Esselențieivoastre cel mai apt întru acțiunea la care veți ordona ca să fiu ordonat.

Umilit și respectiv cerb. « Nae Postuleanu ».

Fost amploiat al ocirmuirilor trecute.”

Ei?… ce ziceți?.. . spuneți drept, că nu mă supăr de laude… Cunoașteți multe condeie carele să poată izvodi așa de țunțurliu?… Ei!… mi-ți crede? N-am catartosit însă a izbuti ca să mă rînduiască secretar la vreun minister… Cu dreptu-i?… frumosu-i?… Apoi să nu fiu paraponisit?… ba să fiu… și sînt!

Sînt paraponisit,

Căci mă văd părăsit,

Nemetaherisit,

Și neschivirnisit.

De n-aș fi procopsit,

De n-aș fi prahtisit,

Nimic n-aș fi găsit

De pretinderisit;

Dar sînt gramatisit,

Sînt sintagmatisit,

Patriot, iscusit,

Și chiar buiurdisit.

Deci fiind părăsit,

Adiaforisit,

Fiind chiar blendisit,

Sînt paraponisit.

(Se duce mâhnit și oftînd.)

(Cortina cade)