Parahiangan

Parahiangan
de Gelu Vlașin


între noi mai e un pas
un singur pas
cât o prăpastie
între noi lucrurile stau
cu capul în jos
risipite
între noi
salteaua
cu plictis
cu migrene apăsătoare și snobism infantil
care-mi strivește fața
beau otrava albă
cu toți boemii tâmpiți
beau și eu obrăznicătură
în spatele geamului
ca boșorogul
gura ta mincinoasă întinsă pe caldarâm
un hendrix
în brațe
facem dragoste
și romantic
recepționăm stereo
gângania cu cap de mort