Paginiștea și Paginișoara

Jump to navigation Jump to search
Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Paginiștea și Paginișoara



Pe hotarul Izvorului, o atenență a satului Șipot, se află un munte, numit de români Păgîniștea iar de huțani Pohaniște.

Pe culmea muntelui acestuia e o poiană sau mai bine zis o șestină cam prăvalatică, însă foarte mare și frumoasă, în mijlocul căreia se află cinci movile rotunde și-nalte cam de vr-o trei metri.

In partea despre răsărit a muntelui acestuia se află un părău, care formează hotarul între satele Șipot și Zeletin. Acest părău, care curge spre răsărit și se revarsă în Suceava, se numește de români Pâgînișoara iară de huțani Pohanișoara.

Nu departe de gura Păgînișoarei, și anume pe țărmul stâng al Sucevei, la vr-o cîțiva pași de la drumul ce duce din Zeletin spre Șipot, se află asemenea o movilă rotundă, însă cu mult mai largă și mai înaltă de cît celea din poiana de pe muntele Păgîniștea.

Atît despre muntele Păgîniștea și movilele de pe dînsa, cît și despre părăul Păgînișoara și movila de lîngă gura acesteia, există la românii și huțulii, ce locuiesc în aceste părți, următoarea tradiție.

Înainte de vr-o cîteva sute de ani țara, în care locuim noi astăzi, era foarte bîntuitâ din toate părțile de către o mulțime de lifte păgîne, care, ca niște lupi rupți în coș de foame, năvăleau asupra ei, și pe unde treceau,, era mînia lui Dumnezeu.

Deci, văzînd de la un timp locuitorii băștinași ai acestei țări că nu e chip să o scoată la capăt cu aceste lifte rele și nesățioase, și că dînd mai în fiecare an pe neașteptate năvală asupra lor, nu numai că-i pradă și multe alte daune și neplăceri le fac, ci pre cei mai mulți dintre dînșii, pierzîndu-i, îi schingiuiesc, îi omoară sau îi leagă și îi duc în prinsoare, se hotărîră să părăsească șesul și să se retragă în munți, că-n crierii acestora vor scăpa de groaza și urgia păgînilor.

Însă zădarnic le-a fost toată nădejdea, căci nesățioșii și cruzii păgîni nici aici nu-i lăsară în pace.

Așa, venind într-un an tătarii, nu se mulțumiră numai cu atîta că prădară și pustiiră țara în lungiș și curmeziș, ci, văzând că partea cea mai mare a locuitorilor a fugit, și presupunînd că de bună samă se vor fi retras și ascuns prin crierii munților, se hotărîră să pătrundă și-n munți, și unde vor da peste dînșii, acolo să-i mântuiască de zile.

Și cum se hotărîră așa și făcură. Apucară pe apa Sucevii în sus și merseră pînă sub poalele munților, adică pînă la locurile, care se numesc astăzi Tabără și Cete și care se află între satul Straja și între Bradina și Valcău (Falcău). Aici se opriră apoi locului ca să se mai odihnească, căci alergăturile și jăfuirile din zilele premergătoare le sleise mai toate puterile.

După ce se odihniră, acum cît timp se va fi odihnit, și după ce se întramară cumsecade, se porniră iarăși la drum tot pe apa Sucevii în sus, și trecînd pe locurile, care se numesc astăzi Sadău, Paltin, Năsipitul și Ulma, nu se opriră pînă din sus de satul Zeletin, adică nu departe de gura strîmtorii cum se merge spre satul Șipot.

Aice nu se știe acum în care parte au făcut : apucat-au tot pe apa Sucevii în sus spre Șipot, sau au trecut dincolo de apă pe țărmul drept al Sucevii și au apucat de-a dreptul preste munți spre Lucina ?

Destul atâta că nu apucară bine ajunge în acest loc și toți românii, cîți locuiau în munții din aceste părți, știau acum ca vin tătarii asupra lor.

Deci cum au prins românii de veste că lifta păgînă a intrat iarăși în țară, și că nici chiar în crierii munților nu pot locui și trăi în ticnă și pace din pricina lor, ce e de-nceput și de făcut, și apoi se apucară și curmară copacii din mai multe locuri, pe unde presupuneau ei că vor trece tătarii. După aceasta, îndosindu-se și stînd de pîndă, îi așteptară cu nerăbdare pînă ce le va cădea în mînă și-i va lua la răfuială.

Însă nu apucară bine a se îndosi și iată că tătarii se și apropiară de dînșii, unii cîntînd și hăulind ca și cînd ar fi trecut printr-o țară cu desăvîrșire pustie, iar alții înjurînd și crîșcînd din măsele de mînie că nu dau peste nici un suflet de om, căruia să-i curme viața și să-l prade pînă la piele.

Dar tocmai cînd se-nciudară ei mai tare, cînd s-apropiară de Plaiul Moldovei și se băteau acuma cu gîndul ca să apuce spre Lucina, să treabă în Ardeii și să se răzbune asupra românilor din această țară, se trezesc deodată cu românii, care puțin mai nainte de aceasta s-au fost ascuns prin fundoaele munților, că sar ca niște lei asupra lor și încep a-i culca ca pe niște snopi la pămînt.

Tătarii, văzîndu-se pe neașteptate înconjurați de români, și necunoscînd locul unde se aflau, așa de tare se înspăimântară și îngroziră că uitară de totul încotro s-au pornit și ce aveau de gînd să facă, și-o tuliră la fugă îndărăpt.

Însă în zadar le-a fost toată fuga, căci abia ajunseră pe muntele Păgîniștea și fură din toate părțile încunjurați și strînși ca-n clește.

Văzând că sunt din toate părțile înconjurați și că prin fugă nu e chip de scăpare și mîntuire, stătură locului și-o luptă înverșunată, pe moarte și viață, se născu acum între dînșii și români.

Ce folos însă dă românii, care ieșeau ca din pămînt din toate părțile, de fel nu-i cruțau, ci-i măcilăreau de le mergeau peticele, și-n vr-o cîteva oare mai tot muntele îl umplură cu leșuri tătărăști.

Văzînd tătarii, că-n luptă le merge mai rău, apucară din nou la fugă pe malul unui părău, la care au fost ajuns și pe care credeau ei că vor ieși pe locul unde au fost poposit înainte de ce începură a se urcară pe munți, și de-aicea să se întoarcă pe apa Sucevii înapoi de unde au venit.

Însă aice o pățiră și mai rău, căci fiind partea cea mai mare a copacilor de pe țărmurile părăului acestuia curmați pe jumătate, românii începură bărbătește a răsturna din toate părțile copacii peste dînșii și-n chipul acesta a-i măcilări și a-i omorî și mai amarnic.

Și așa mai toți tătarii, care au venit de astă dată asupra românilor au fost omorâți.

Și deoarece tătarii erau păgîni, de aceea și numele, unde au fost ei întîia oară înconjurați și bătuți, s-a numit de atunci

Încoace Păgîniștea, iar părăul pe „țărmurile căruia au fost turtiți de copaci s-a numit Păgînișoara, și tot așa se numește atît muntele cît și părăul acesta și-n ziua de astăzi.

Ce se atinge de movilele de pe muntele Păgîniștea, care sunt înșirate una lângă alta în două linii drepte, și anume trei într-o linie și două în alta, și care după forma și făptura lor se cunosc de departe că nu sunt firești, ci rădicate de mîmi omenești, cred că sunt mormintele, în care s-au îngropat trupurile tătarilor ce-au căzut în luptă.

Iar în movila de la gura Păgînișoarei, care, după cum am mai spus, e cu mult mai mare de cît cele amintite mai nainte, avînd o înălțime aproape de-o prăjină și jumătate, iar împrejurimea temeliei sale fiind de vreo șaptezeci optzeci de pași, cred că e înmormântat mai marele și conducătorul tătarilor.

În urmă trebuie să mai amintesc încă aceea, că atît pe șesul, ce se-ntinde din sus de movila de pe țărmul stîng al Sucevii, cît și-n poiana de pe muntele Păgîniștea s-au aflat înainte de vr-o cîțiva ani mai multe bucăți de cămeșă de zele, apoi spade, vîrvuri de lănci și alte frînturi de arme și bani vechi de aramă, un semn că-n aceste două locuri au trebuit să fie oarecîndva o bătălie crîncenă între români și păgîni.