refugiat politic care se adăpostise în Japonia. De acolo el veni la St. Francisco. Din New-York el sosi la Liverpol, iar în ziua de 27 Decembrie noi îl îmbrățișarăm la Londra.
«După 14 ani de suferințe, cu semnele de lanțuri la picioare, slăbit de temniță și exil, Bacunin a fost întîmpinat cu brațele deschise de amicii săi și cu lacrimi în ochi,—iar de germani tot cu vechea ură. Un ziar german radical a amintit imediat despre verdachtiger Character al acestui uriaș.
«Dar, germanii au dreptate! Bacunin și noi suntem în adevăr agenții poporului rus, noi lucrăm pentru acest popor, suferim pentru dânsul. E rău însă, că germanii din Prusia uită că guvernul din Petresburg e german.»
De atunci și până la întâlnirea mea cu Bacunin au trecut zecimi de ani; eu am cunoscut pe Bacunin la apusul vieței sale, când dânsul se ocupa cu organisarea alianței democratice.
Fermecat de credința acestui om în definitiva biruință a dreptăței, entusiasmat de puterea caracterului său, precum și de titanica energie ce desfășura el, a fost destul ca să stau cu densul două săptămâni
