devotamentul său pentru revoluțiune sunt cauzele cari ’l-au făcut pe dânsul, Uspensky, să nu părăsească pe Neciaeff nici atunci, când a văzut clar că nici un comitet revoluționar nu există în realitate.
In fața juraților s’a desemnat mai cu seamă într’un mod foarte simpatic figura domnișoarei Dementieff, care dupe doi ani de întemnițare în fortăreța Petro-Pavlovskaia s’a înfățișat înaintea juraților în toată demnitatea unei victime absolut nevinovate. Singura vină a ei a fost că era fidanțata lui Tcacioff. Cu toate astea însă curtea cu jurați a condamnat-o la exil, pentru ideile sale umanitare, și pentru critica sea făcută regimului absolutist. D-nul Tcacioff, a cărui participare la comitetul revoluționar din Petersburg, adică la acea grupă de oameni care după ce s’a format imediat a și fost arestată,[1] și prin urmare nu s’a descoperit de instrucție, în cât curtea cu jurați nu ’i-a găsit absolut nici o vină, totuși a fost condamnat la exil.
In ceia ce privește pe Uspensky și frații Cuznetzoff, ei au fost condamnați la muncă silnică pe 20 ani, iar cei-l-alți la exil în Siberia, sau nordul extrem al Rusiei europene.
- ↑ Vezi «Temnița și exil», editura Gazetei Săteanului 1894
