«În sufletul nostru se naște compătimirea nu numai în casuri când suntem mărtori oculari ai suferințelor, ci ori ce impresiune produsă asupra oamenilor străini nouă, este, adese ori, resimțită de noi.... Simpatia se redeșteaptă în sufletul nostru chiar când auzim de suferințele altora, fără ca să fim martori al acestor suferințe. Adese ori pasiunile se transmit spontaneu de la om la om, fără ca prealabil să se redeștepte conștiința, care a fost atinsă de aceste pasiuni. Așa de pildă, privind p’un om trist, abătut, noi devenim asemenea triști, abătuți, fără a cunoaște causa tristeței sau abaterei, care ne a impresionat; tot așa, adese ori, privind o fisionomie care rîde—începem a rîde, fără a ști causa rîsului, care ne-a impresionat.»
Observatiunile lui Adam Smith — sunt întocmai conforme cu adevărul. Pe temeiul acestui adevăr, sunt convins, că cetitorul acestor amintiri va resimți în sufletul său o compătimire pentru acei tineri din imperiul rus, cari jertvindu-și viața au mers ca apostolii creștinătăței în mijlocul celor desmoșteniți, ducându-le speranța în mântuire.
Compătimind cu acești tineri, ieșiți din rândul poporului român din Basarabia, din sînul nenorocitului popor polon, rutean, georgian,
