voi toți cari sunteți frământați de tăgadă și aci veți găsi idealul vostru.
Veacul nostru admite în progres nu numai o lege morală, dar și o lege a naturei. De aceia el și tinde la realisarea el: el cere edu-cațiune pentru fie care persoană umană și vede în școală și știință mijlocul de propășire; statul modern se silește a face progres în orga-nisarea instituțiunilor sociale; știința constată progresul în evenimentele naturei și găsește în teoria evoluțiunel generalisarea științifică și filosofică. Istoria urmărește viața popoarelor; filosofia istoriei se transformă în istoria cul-turel. In sfera cugetărei pure gândirea modernă pune ca scop — perfecționarea. Așa dar, progresul—iată lozinca timpului nostru pretutindeni el e conducătorul — în viață, în știință, în artă.
Până acum veacul nostru mereu se urcă de la lege la lege, de la parțial la general, de la inducție la deducție; hotarele cunoștințelor se lărgesc, orisontul devine tot mal mare. Teoria se înlocuește prin teorie; cugetătorul urmărește opera sa. Dar și știința și metafisica ajung la acelaș rezultat: ultima, cea mai înaltă axiomă remâne neatinsă.
Din aceasta însă nu reiese că enigma vieței a perdut ori ce interes pentru omul modern din aceasta nu reiese nici decum că enigma groasnică nu mal preocupă pe om, cum cred umi.
Cugetarea etică, admisă ca dogmă, tot-d’a-una a produs mari evenimente; progresul, adică perfecționarea individuală și obștească lasă. omului o imensă arenă de activitate: acest
