chiliei, în care zace închis Svînicl.
Zăvoarele se deschid, și în chilie intră
temnicerii. Arestantul în acest moment se>
dea culcat.
— Svînicl mergi cu noi1
Intr’un mod cu totul mașinal arestantul politic se ridică în picioare și aruncând pe spate halatul iesă în coridor. Omul a ieșit mehanicește, dar în coridor, d’odată vede pe directorul Copnin, care temendu-se ca nu cum-va arestantul să ’l pălmuiască, strigă temnicerilor.
— Unde ’l duceți ? Nu în spre mine!
Temnicerii zăpăciți se întorc spre altă
ieșire din coridor.
— Pentru ce încoace? trece prin crierul arestantulul, dacă vor să me ducă în carceră atunci trebuia să mergem în partea opusă!.... Vor să mă bată cu knutul,
se gândește el, și se hotârește mal bine să moară de cât să permită și această ultimă insultă.
Bănuiala sa era greșită. Călăii după ce înconjurară edificiul ’l au adus tocmai la ușa carcerei. Aruncat în această cămăruță întunecoasă, umedă, murdară — bietul nenorocit în curend simte că amețeala ’l apucă; respirația îl devine frecuentă, inima
