pe Zasulici, dînsa ședea liniștită în casele unui doctor care era cunoscut poliției de cel mai suspect om.
Firește, că nici unuia din spioni nu i-a trecut prin gând de a căuta pe Zasulici tocmai în casele unui așa om. Poliția era convinsă, că nihiliștii au ascuns’o aiurea, adică într’o casă particulară, afară de ori ce supraveghere polițienească. De aceia tocmai, casele unor oameni cu desăvârșire streini mișcărei revoluționare au fost călcate de poliție în aceste zile de panică.
A trecut o lună — și poliția n’a dat de urmele lui Zasulici. Într’o seară pe la finele lunei Mai, sublima eroină, îmbrăcată în haine de doliu, la braț cu un ofițer, a trecut pe sub nasul geandarmilor de pe peronul gărei căiei ferate Varșovia-Petersburg, și s’a așezat intr’un vagon de clasa a doua. Peste șeapte zile ea a fost deja la noi în Geneva.
În Elveția atât elvețienii, cât și străinii au întimpinat’o cu semne de stimă și venerațiune. Expresiunea acestor simțiminte jena mult pe timida fecioară. Henry Rochefort organisă un mare banchet în onoarea ei, și ’mi a trebuit mult până am putut s’o conving să nu refuse de a veni la acel banchet.
