mai ales unuia din profesorii de la seminarul din Chișinău; numele acelui profesor ’l-am uitat. La Chișinău acel profesor se bucura de o reputație mare, mai cu seamă îl iubea poporațiunea de jos română, și elevii săi. O moarte prematură ’l-a răpit din sînul tinerimei, care foarte mult a învățat de la dânsul.
După moartea profesorului iubit, N. Codreanu împreună cu mai mulți tovarăși ai săi de la seminar urmează a se ocupa serios cu filosofia și literatura. Mulțumită lecturei, în curând tăgada și îndoiala cuprinseră spiritul seminaristului; sub presiunea acestei tăgade, căzură în dărâmături concepțiunile vechi, tradițiunile teologiei scholaristice, o luptă învierșunată sa început in sufletul tinerului — între tradițiune și critică. Și fără a se face ateist, N. Codreanu s'a văzut silit de a părăsi ori ce idee de a îmbrățișa cariera duhovnicească. Era prea cinstit pentru a fi ipocrit.
Din acest moment seminaristul caută să-și zidească o credință nouă, menită a înlocui pe cele vechi. La ori ce idee nouă la ori ce achizițiune nouă în domeniul intelectual, dânsul adăuga focul sacru al entusiasmului, și, ca tînăr, era gata de a primi
