Sosind la Iași, descinsei la otel, unde mi se ceru pașaportul. Arătai un pașaport rusesc în toată regula de și nu al meu; această cerere de pașaport înse mă convinsese imediat că m’am apropriat de sf. Rusiă. In Europa întreagă nu-mi se ceruse nici o dată pașaport, de și am trecut Bavaria și Austria în lat.
A doua zi după sosirea mea mersei de găsit pe mult regretatul meu amic Eugeniu Lupu, care p’atunci era student la universitatea din Iași.
Pe Eugeniu Lupu ’l am găsit în casele părinților săi din strada St. Sava. Deși aproape de doi ani eream în corespondență cu acest tânăr, dar astă dată aveam să-l văd pentru înteia oară, și să-i fac cunoștiința mai de aproape.
Eugeniu Lupu e un tip, de aceia sunt dator să mă opresc asupra personalității lui și să-i arăt aci, în trăsuri generale caracterul și simțimintele. În general studenții români sunt niște tineri mici de suflet și arare ori merită să-ți oprești atențiunea asupra lor. Studenții noștri sunt sau copiii generațiunei viguroase de la 48, sau vlăstari rachitici ai boierimei pământene; cei dintâi n’au moștenit absolut nimic din virtuțile părinților lor, și se mulțumesc să
