Pagină:Tragedia lui Othello - Maurul din Veneția.pdf/40

…Se zice ’n târg că nasul și-a vârât
Puțin și ’n așternuturile mele.
O fi, n’o fi, mă rog, să ne ’nțelegem:
De ce n’am presupune că a fost?
La mine ține. Cu atât mai bine.
Iar Cassio, e omul pe sprinceană!
Știu bine, e ’ndoită murdărie
Să-i iau și locul, și să-mi fac și placul.
— Dar cum?… Să văd… — A, iată! Lui Othello,
Incet, încet, i-oi împuia urechile
Că e ceva ’ntre Cassio și dânsa…
El are boiu… Și ’n el, un vino’ncoa,
Ce poate da de bănuit… Iar Maurului,
Cu firea lui naivă și deschisă,
O vorbă să-i strecori, și-l duci de nas,
Cum duci asinul, de urechi.
Bun, monstrul așa dar e conceput,
Rămâne să mai fie și născut… (iese).