în timpul secerișului; încolo, tot timpul stau fără lucru, trăind mai mult din cerșit și, când pot, și din furat.
Astăzi Nântenii o duc foarte rău. După răsboiul balcanic, căzând subt stăpânirea grecească, ei și‑au pierdut o bună parte din țarinile hrăpite de la creștini. In timpul marelui răsboiu, Nânta, făcând parte din zona de răsboiu, nu numai că o mică parte din locuințele Nântenilor a fost distrusă, dar foarte mulți dintr’înșii au fost depărtați împreună cu familiile lor, iar în locurile rămase goale au fost aduși Greci refugiați din insulele grecești.
Deoarece trecerea la islamism a acestor din urmă frați rătăciți ai neamului nostru a mai rămas încă vie în memoria unor bătrâni pe care i‑am întâlnit în călătoria mea în Meglen, nu voiu încheià aceste rânduri privitoare la Nânta și locuitorii ei, înainte de a da câteva amănunte și asupra felului cum au fost nevoiți să treacă la islamism.
Cel dintâiu care pomenește despre aceasta este I. G. v. Hahn. Nici el nu știe să ne spună ceva precis despre epoca când au fost nevoiți să treacă la islamism și mai ales despre împrejurările care i‑au îndemnat să facă aceasta. De aceea, Hahn, după ce se mulțumește să spună că trecerea lor nu s’a putut face înainte de 300—350 de ani, căci în această epocă Turcii din Konia au imigrat în Meglen, adaugă «Der Uebertritt der Notjaner zum Islam soll vor 150 Jahren erfolgt sein»[1].
Această dată, se apropie de aceea pe care am putut‑o deduce și eu din informațiunile pe care le‑am putut culege de la bătrânii cu care am stat de vorbă.
După spusa acestor bătrâni, se zice că Nântenii, înainte de trecerea lor la islamism, erau vestiți în împrejurimi și mai ales pe la Pomacii din Caragiova, pentru starea lor economică înfloritoare, și mai cu seamă pentru vitejia și cruzimea lor. Erau oameni răi, de care Turcii nu prea ușor se puteau atinge. Ceva mai mult, ei aveau în stăpânire aproape un sfert din câmpia Caragiovei, și cu toate că cea mai mare parte dintre Bulgarii megleniți se văzuseră siliți să îmbrățișeze islamismul, numai ca să‑și scape avutul din mâna Coniarilor, puțin timp după inundarea acestora în Macedonia, Nântenii, prin vitejia lor, au continuat să‑și apere avutul, fără a se vedeà nevoiți ca să‑și părăsea să legea lor strămoșească. La aceasta i‑a ajutat foarte mult și libertatea de care se bucurau, nu numai în administrația lor internă, dar și în apărarea lor proprie. In privința aceasta se pare că și ei, ca și restul Românilor din celelalte sate, trăiau în căpitanate.
Fiecare comună își aveà câte un căpitan în fruntea unei cete de cel puțin treizeci de inși. Erà un fel de gardă civilă care se ocupà numai cu siguranța satului. La împărăție, la început de tot, nu plăteau nici o dare; mai târziu, li s’a impus o dare anuală de douăzeci de pungi,
- ↑ Weigand vorbește ceva despre trecerea Nântenilor la Islamism, după Sborník III, p. 198 în Die Aromunen I, 27.
