Povestea vieții mele!
Adesea mi s’a cerut s’o scriu, și am stat în cumpănă dacă s’o fac, din multe pricini.
Cu moartea scumpului meu soț, regele Ferdinand, se încheie un anumit capitol al vieții mele — și simt că pot mai ușor să privesc înapoi la calea, la lunga cale ce am străbătut-o până acum. Pot s’o privesc de departe în chip mai puțin părtinitor și, poate, tocmai aceasta am așteptat mereu.
M’am întrebat totdeauna sub ce unghiu voiu privi, pentru a o povesti, propria mea viață, știind că până la un punct oarecare, trebue să-mi cântăresc cuvintele și totuși să fiu cât se poate de sinceră și atât de precisă pe cât se poate. Nu vreau să fiu nici prea rece, dar nici prea pătimașă; simțirile nu trebue să mă târască după ele.
Intr’o oarecare măsură vreau să privesc înapoi la viața mea, ca și cum ași povesti întâmplările altuia, ba, parcă ași vrea, chiar, să o scriu la persoana treia, dar aceasta ar fi un fel de prefăcătorie, și eu niciodată nu m’am prefăcut. Toată viața am fost primejdios de sinceră și nu mă pot desbăra de această deplină sinceritate.
Mi se pare că am găsit acum unghiul sub care pot privi povestirea vieții mele: unghiul care
