Poate că era într’însa o seninătate, pe care nu o vor cunoaște niciodată fetele din ziua de azi, un fel de fericire naivă, dar oarecum nemiloasă; da, nemilos e singurul cuvânt potrivit; era un fel de prindere în cursă a nevinovăției, o adevărată orbire în privința vieții așa cum e, încât am fi putut să pășim spre oricare soartă cu ochii închiși și cu încredere deplină.
Dar eram amândoi tineri, plutea dragostea în văzduh, era primăvară și pe fața mamei se citea o așteptare fericită... Un buchet de trandafiri roz, o convorbire la fereastra deschisă, pe când luna răsărea încet deasupra caselor orașului; o odae de hotel, cadru cât se poate de puțin romantic... Asta e tot ce am de spus, despre întâlnirea noastră Ia München. Nu mi-a rămas nicio altă amintire; câteva frânturi de convorbiri, ce nu cuprindeau nimic deosebit, un buchet de trandafiri și luna.... Și pe urmă, ceva mai târziu, „im wunderschönen Monat Mai”[1], se făcu și logodna noastră, — cine ar fi crezut? — în Palatul Nou dela Potsdam, sub ochii plini de aprobare ai Kaiserului Wilhelm și sub blajinul zâmbet automat al Augustei Victoria, pe care familia își făcea o plăcere s’o numească Dona.
Mama era radioasă și mi se pare că Charly fusese aceea care îmbărbătase pe sfiosul principe, în clipa aceea de cumpănă. Cum a găsit el curajul, să-mi facă propunerea de casătorie e și azi pentru mine un prilej de uimire; dar mi-a făcut-o și eu o primii. Am spus fără meșteșug „da” ca și când ar fi fost un cuvânt foarte firesc de rostit. „Da”, și cu acel „da” mi-am pecetluit soarta. Și-am deschis ușa vieții, o lungă viață, pe care mi-am pus în gând, s’o povestesc; s’o povestesc cât voi putea de nepărtinitor, — cel puțin aceasta e dorința mea fierbinte.
- ↑ „In minunata luna Mai” (Heinrich Heine)
