prefăcându-se că e un căpcăun. Niciodată nu știam în care odaie se afla. Tremurând de frică, ne strecuram prin bezna camerelor, și deodată, când părea că orice primejdie a trecut, se repezea din vreun colț și ne înșfăca, iar noi sbieram ca și când în adevăr era să ne înghită: joc plin de groază, care ne umplea de acea adevărată înfiorare pe care primejdia o dă aventurilor.
Intr’o zi, întâmplare rară, a căzut o ninsoare neobișnuit de mare, și papa ne-a luat să ne dea în săniuță, pe movila de lângă lăptărie. A fost ceva minunat! Mi se pare că era prima zăpadă ce văzusem vreodată. Care copil rămâne indiferent la farmecul zăpezii! Dar în Anglia zăpada nu ține mult — se ivise și pierise ca un vis abea închegat! Imi amintesc de asemenea de patinajul pe lacul cel mare, și cu toate că eram încă novici,
mititei și șovăitori, simt încă ce îmbătătoare fu bucuria de-a te avânta tot înainte pe luciul strălucitor. Aerul tăios de iarnă făcea să-ți lăcrămeze ochii, îți vopsea cu roșu înfocat obrajii și nasul, dar era încântător, mai presus de orice cuvânt. Și acum îmi amintesc de mlădioasele căciulite de catifea neagră, împodobite cu un samur rusesc de culoare închisă, pe cari le purtam la aceste memorabile ocaziuni; aceste căciulițe așa de cochete măreau încă plăcerea patinajului, precum o făcea și păhărelul de vin roșu fiert, parfumat cu scorțișoare, ce ni se dădea când scobora soarele la asfințit.
Tot din amintirile frumoase face parte și căsuța perelor și a merelor; parcă simt si acuma aromatica savoare a perelor de aur, pe cari grădinarul le alegea pentru mine pe polițele,
