Neuman, care ne preda matematica, trecea prin clipe mai grele decât toți ceilalți. Socotelile și cifrele, adunările și scăderile, regula de trei și toate celelalte părți ale acestui încâlcit învățământ, erau în chip fundamental străine de firea mea, oarecum romantică și ușuratică. Barba castanie închis a profesorului Neuman contrasta ciudat cu obrajii lui trandafirii ca porțelanul. Mr. de Schaek, succesorul grasului, bunului și îngăduitorului Eduard de Morsier, din timpul fericitelor zile dela Osborne, era al doilea preceptor al lui Alfred și ne învăța franțuzește. Era un tânăr sclivisit, cu haine foarte bine croite; îl plictisea faptul că eram atât de copilăroase și nici nu ascundea cât îl furau gândurile, căci d-l de Schaek era latin din creștet până’n tălpi, și îndrăgostit de singura femeie bine îmbrăcată din tot Coburgul. Această ademenitoare domnișoară, fiica superintendentului grajdurilor ducale, avea tulburătorul obiceiu de a porni la plimbare prin Piața Palatului, tocmai în timpul lecției, noastre de limba franceză. Simțind o tainică simpatie pentru dragostea tânărului nostru profesor, noi ghiceam după vădite semne de neliniște ale lui, că se apropia o anumită oră. Se scula de pe scaun, umbla de colo-colo, c’un ochi cruciș în spre fereastră, pe când se străduia să ne facă obișnuitul dictat. Tânăra cu pricina ne atrăgea și dânsa luarea aminte; netăgăduit, era plină de „chic”, ne dam seama însă că nu era o persoană cu care ai fi putut vreodată intra în legături, deoarece prinsese rădăcină în societatea „indezirabilă” dela Curtea ducelui Ernest.
