flori, pe cari le-am adus în triumf, mamei. In ajun de Crăciun, erau o adevărată minune!... Aveau un singur cusur: picura din cozile lor o zeamă lipicioasă, foarte dăunătoare pentru hainele noastre.
Iubitoare de frumusețe cum eram de pe atunci, unele colțișoare din Malta, mi s’au întipărit în minte pentru totdeauna. Unele desvăluiri neașteptate ți se iveau în față ca niște tablouri și te întovărășeau, apoi, întreaga viață. Mi-aduc aminte de o plimbare călare, într’un punct depărtat al insulei, unde nu mai fusesem niciodată. Ducky și cu mine descălecaserăm; alergam ținându-ne de mână și săream peste zidurile joase ce despărțeau un ogor de altul. In depărtare, se zărea marea, o minune albastră țesută cu argint. Ajunserăm la o înșirare de crânguri de portocali, sădiți pe largi terase una deasupra alteia, coborând treptat până la mal. Inguste jgheaburi pline cu apă, întrețineau umezeala, iar sub portocali, erau sădite mari violete de un albastru deschis. Totul în jur era de o frumusețe tăinuită și plină de vrajă. Alergam fără răgaz și bucuria parcă ne înaripa mersul; lunca întreagă era parcă o grădină a frumuseții plăsmuită pentru fericirea noastră. Deodată, ieșirăm din umbra portocalilor, și dădurăm peste un bazin pătrat, plin cu apă, în care cerul își oglindea fața azurie; în depărtare, marea avea aceeași culoare, însă mai adâncă, mai intensă, iar în jurul basmului, creșteau mari dovleci portocalii, colorând cu pete vii fundul albastru. Văzduhul răsuna de cântecul ciocârliilor, și era plin de aroma micșunelelor și a florilor de portocali. A! minunată lume, plină de vrajă!... Ramaserăm nemișcate,
