de sgomot. Caii erau odihniți, săltăreți, gata s’o ia la goană și greu de strunit.
Iar noi, cu o lipsă de teamă ce ajungea până la inconștiență, ne bucuram de neastâmpărul lor, care ar fi îngrozit pe bătrânul Lumley și pe oricare călăreț cunoscând toate regulile; iar primul nostru galop dealungul aleii mărginite cu ziduri, ce străbătea curtea cea mare, era o adevărată învălmășeală. Semănăm mai mult cu un iureș de Piei-Roșii, decât cu plimbarea unor fetițe civilizate. Caii noștri fiind armăsari, erau gata să muște, și uneori apucau fiecare în dinți coada celuilalt și astfel înșirați, ne repezeam dealungul șoselei de piatră, țipând și râzând, cu prietenii noștri ofițerii de marină tropăind după noi, pe când caii făceau tot ce puteau ca să ne asvârle din șea.
Și ei aveau cai tot atât de svăpăiați ca ai noștri, dar călăreau cu mai multă știință și mai cuviincios. Nu ne dădeam niciodată seama, că felul nostru de a călări era cam sălbatec. Ne lăsam în voia nebuniilor noastre, iar tovarășii noștri ne întețeau și mai mult cutezanța; dar din fericire e un zeu care păzește pe nevinovați!
Din banda tovarășilor noștri navali, făcea parte și un oarecare locotenent Allenby, un tânăr cu obrazul rotund, tot numai în zâmbete, plin de voie bună și îndrăzneală. Cu toate că număra mai mulți ani decât noi, nu părea cu o zi măcar mai copt la minte, în ceeace privea gusturile și obiceiurile; era în el „multă sănătate, dar înțelepciune puțină”.
Când făcea Allenby parte din excursie, mergeam la sigur că va fi o zi plină de întâmplări, de veselie, de nebunii, dar și de îngrijorare,
