la mijloc. E singura dintre doamnele de viță regală, a cărei rochie e dungată de lenta albastră a ordinului Sfântului Andrei, pe când marile ducese poartă lenta roșie a Sfintei Ecaterina.
Chiar în spatele împărătesei stă tanti Miechen. Mai orbitoare decât soarele în apus e rochia ei portocalie, cusută cu flori de aur. De câte ori se mișcă, perlele în chip de pară a diademei, se leagănă, încoace și încolo. Nu e destul de sveltă pentru a avea contururi clasice, dar prin chipul cum își poartă podoabele, întrece pe toate femeile de față, iar umerii ei de o frumusețe desăvârșită sunt albi ca laptele; în ființa ei este o eleganță, la Care nu poate ajunge nimeni altul. Iar lângă ea, stă mama mea și, lucru ciudat, atât de bine se potrivește cu această strălucită adunare, încât pare mai la locul ei aici decât la Londra sau Windsor. Rochia ei e de un albastru de gențiană, tivită cu samur, iar rubinele, pe cari le poartă, par că sunt mari picături de sânge.
Tanti Ella, cu chip de înger, e îmbrăcată în trandafiriu închis, înflorat cu argint, și capul ei de neasemănată frumusețe e încununat cu diamante ca niște fulgere de lumină.
Mai sunt mulțime de unchi, mătușe și veri. unii tineri, alții în vârstă; alții fetițe și băeți de vârsta mea, dar chipurile acestora din urmă sunt mai șterse în mintea mea decât a rudelor mai mari.
Printre cei mai în vârstă, mătușa Sani, vlăstar din bătrânul trunchi, stă dreaptă ca un mândru stâlp al vechei generații. E mama Olgăi, regina Greciei. Toată îmbrăcată în argint, dreaptă ca un copac, e înaltă și impunătoare,
