Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/129

Această pagină nu a fost verificată

chiar nevoită să i se supună, trebuia cel puțin, să discute cu ea orice părere deosebită de a ei. Având amândouă voințe puternice și firi autocratice, pot să-mi închipui că acele discuțiuni erau aspre.

Măreața mică doamnă, în capelă de văduvă și rochie de mătase neagră cu volane, foarte rar ridica glasul; însă, numai apăsând pe unele cuvinte, devenea o putere fără seamăn, uneori aproape de temut.

Până la o vârstă înaintată, fiii și fiicele ei simțeau o mare teamă în fața „mult iubitei mame”; se fereau de a-i discuta hotărârile, iar un „veto” al ei, îi făcea să tremure. Vorbeau și ei cu dânsa cu glas muiat, și chiar când nu era de față nu se pomenea de dânsa decât cu glasul pe jumătate.

Privind înapoi, în spre regina Victoria, mai ales în vremurile de astăzi, pline de negare, nu mă pot opri de a mă minuna de prestigiul cu care era înzestrată.

Avea ceva care îți amintea de un fetiș. Uneori mă întreb, dacă își dădea seama de nemărginita ei înrâurire asupra tuturor și dacă atmosfera ce se răsfrângea dintr’însa, era în adevăr datorită însușirilor ei, sau tăcerii aproape cucernice, pe care o răspândeau ceilalți în jurul ei.

E firesc ca niște copii să simtă o oarecare teamă în fața unei ființe, care era ca un glob ceresc în jurul căruia se rotesc sateliții, dar minunea e că, mari și mici, o simțeau deopotrivă.

Pricina să fi fost oare vremea îndepărtată pe care o întrupa, sau faptul că dăinuise ani atât de îndelungați? Sau traiul ei așa de departe de lume, sau atmosfera de tristă renunțare la toate