Nana făcea parte din epoca în care doctoriile se administrau fără să încerce nimeni a le îndulci.
Trebuiau să fie primite în toată neîmblânzita lor răutate, și trei dintre ele mi-au lăsat o amintire de groază.
Mai întâi și mai presus de toate, ricina, pe care ni-o dădea într’o lingură de argint încălzită; niciodată hapurile de ricină ale mamei n’au ajuns până în apartamentul copiilor! Apoi erau prafurile lui Gregori, grunzuroase, portocalii, cuprinzând revent, pe care Nana, cu nemiloasă hotărâre, le topea într’un păhărel de vin; era un amestec desgustător și înghițirea lui o tragedie, care nu se desfășura niciodată fără scene de răsvrătire.
Al treilea medicament se numea prafurile lui Grey; era destul de rău, totuși mai puțin grozav decât celelalte două, și ni se dădea într’o lingură îndulcită cu peltea roșie de coacăze, ceeace a făcut cu neputință pentru mine să mai gust vreodată acea peltea!
Ah, dar uitam încă o îngrozitoare doctorie numită siropul lui Squills, pe care ni-l dădea cu sila când, nu știu din ce pricină, era socotit de neapărată trebuință să-ți golești stomacul.
Emeticul lui Squills nu întârzia niciodată să-și producă efectul, folositor poate, însă desigur foarte neplăcut.
Când oficia la dulapul cu medicamente. Nana era neînduplecată, ca Soarta când hotărăște destinul unui om. Cât de limpede o revăd! De asemeni revăd și „curelele”, una neagră și una cafenie, atârnate de patul nostru ca o amenințare împotriva oricărei neascultări.
