miraj plutește visul ei blond, amorul ei cast pentru prinlul întrevăzut în reveriile ei de o melancolie bolnăvicioasă.
Impresia cea mai puternică însă reiese din viața, din mișcarea, care animează toate romanele lui Zola. Toate operile au nervi, au sânge, palpită, trăiesc. Această viată, pe care Zola a observat-o, a pătruns-o, a cugetat-o, a simțit-o, a lăsat în sensibilitatea lui nu știu ce tristețe adâncă, care resfrânge peste toate cărțile sale o noapte groasă de pesimism amar și dureros.
Temperamentul scriitorului se profilează din această impresiune; și Zola care, ca și Gustave Flaubert, crede a nu'și amesteca eul său în romane, se arată ca o figură sumbră de poet pesimist. Acest lucru se poate vedea mai clar în ultimul său roman: „L'Argent”.
Nimeni n'a descris mai filosofic, mai social, mai plastic, epopeia acestui Rege al omenirei, care se numește; Banul.
Banul, rătăcit și singuratic în buzunarul săracului; adunat în grămezi, în valuri, în cascade, în oceanuri de aur,
