Pagină:Profile literare.djvu/50

Această pagină nu a fost verificată

siestă a gândurilor, o distracție ușoară a câtor-va ore de odihnă și indolență.

Se vede printre aceste tablouri, de exemplu, capul lui Hugues le Roux pe o farfurie, de Jules Lemaitre; un decor din piesa „La Haine”, de Victorien Sardou; Gerges Ohnet făcând o declarație de iubire Limbei Franceze, schițat de spirituala Gyp; alături portretul lui Baudelaire creionat de el însuși; mai departe, Jules de Goncourt în cabinetul de lucru, făcut de fratele său Edmond.

Ast-fel: producțiunile acestea de diletanți atrag publicul în mrejele unui farmec, care fără a'l uimi, îl încântă.

Se dă cuvîntului diletantism felurite înțelesuri. Din toate vom alege pe cel care ni'l înfățișează subt înțelesul cel mai distins. Vom pricepe atunci prin diletantism acea îndeletnicire ușoară și nepretențioasă în lucrări de artă sau literatură, din care diletantul savurează o plăcere personală și căruia îi este indiferent dacă ea poate fi sau nu comunicabilă și altora. Un adevărat diletant