Sari la conținut

Pagină:Poesii (1888-1894).djvu/55

Această pagină nu a fost verificată

In urmă să te aflu-am vrut,
      Intr'un noroc;
Mirată nu m'aĭ cunoscut
        De loc.

Şi totuşi cine-ar fi gîndit
      Abea 'ntîlniţĭ
C'o să ne-ajungem la sfîrşit
        Iubiţĭ?

Azĭ amîndoĭ n'avem de cît
      Un singur dor,
Aceleaşĭ gîndurĭ ş'un atît
        Amor!

Şi astă-zĭ ca şi-atuncĭ mĕ las
      La nebuniĭ
Că 'n fericire am rămas
        Copiĭ.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .