Această pagină nu a fost verificată
Ţin minte: multe-am îndrăgit;
Le vĕd : sfios m'aşteaptă 'n prag —
Şi-mĭ pare rĕŭ că n'am găsit
Ce mi-a fost drag.
Vezĭ, — de ce-s trist nu ştiŭ anume;
Simt doar că jalea mi-ĭ ursită —
Şi-ĭ fără leac: aştept o lume
Alt-fel trăită.
Nu pot netihna să-mĭ alin
Că nu mĕ plîng de cîte ştiŭ:
Plîng alte lumĭ — şi nu maĭ vin...
Şi-ĭ prea târziŭ.