II
Dulce-ĭ picuratul floareĭ pe cărărĭ în codrul dulce;
Într'amurg copila-ĭ gata pe Florin ca să și-l culce
În coliba împletită 'n tors subțire de mătasă...
Din apus palide raze strâbătînd prin frunza deasă
Cad pe zidul ca o mreajă ce treptat îșĭ schimbă fața:
De o dată sĕ preface străveziul alb ca ghiața
Cînd în pînză de rubine scînteind în foc de soare,
Cînd în verdele cel dulce ca smarandul de pe mare,
Maĭ apoĭ și în albastrul zugrăvit pe bolta lumeĭ...
Neschimbațĭ rămîn pe marginĭ stîlpiĭ albĭ ca albul spumeĭ;
Din albastru canariul luminează 'n. codriĭ deșĭ
Și tărziŭ sclipește-argintul de pe-o floare de cireș.
Acolo copilu 'n leagăn învălit în florĭ de teĭ
Înțelege glasul mameĭ ce de para dragosteĭ
Legănîndu-l îl dezmieardă cu doinirile cîntăriĭ
Învățate de la valul călător pe fața măriĭ:
Nani, nani, fulg din soare,
Îngînat de-a undeĭ larmă;
Aromit de dulce floare...
A venit să mi te-adoarmă;
Nani, nani, fulg din soare.
Pagină:Poesii (1888-1894).djvu/134
Această pagină nu a fost verificată
