constituiesc numai ca rare excepții. Dimpotrivă, acolo unde domnesc raporturi libere între sexe, sau poligamia, hoarda se formează aproape dela sine… Ca o hoardă să se poată forma, trebue ca legăturile de familie să fi slăbit și individul să fi devenit iarăși liber. Deaceea găsim așa de rar la păsări cârduri organizate… La mamifere, dimpotrivă, găsim societăți întrucâtva organizate, tocmai pentrucă aici individul nu este absorbit de familie… Simțul colectiv al hoardei nu poate avea deci la nașterea sa un dușman mai mare, decât simțul colectiv de familie. Să nu ne ferim a o spune: dacă s’a desvoltat o formă socială mai înaltă decât familia, aceasta s’a putut întâmpla numai pentrucă a absorbit familiile care suferiseră o fundamentală schimbare; ceeace nu exclude ca aceste familii să fi găsit mai târziu, tocmai datorită acestui fapt, posibilitatea de a se constitui din nou în împrejurări cu mult mai favorabile”. (Espinas idem citat de Giraud‑Teulon, „Origines du mariage et de la famille” [„Originile căsătoriei și ale familiei”], 1884, p. 518–520).
De aici se vede că societățile animale prezintă totuși o anumită valoare pentru a trage o concluzie în ce privește societățile omenești — dar numai una negativă. La vertebratele superioare distingem, după câte știm, numai două forme de familie: poligamia sau împerecherea monogamă; în amândouă cazurile se admite numai un singur mascul adult, un singur soț. Gelozia masculului, care constitue totodată legătura și stavila familiei, pune familia animală în contrazicere cu hoarda: hoarda, formă superioară a asocierii, devine în unele cazuri cu neputință, în alte cazuri slăbește sau se dizolvă în timpul gonitului, în cel mai bun caz este stânjenită în desvoltarea ei mai departe de gelozia masculilor. Aceasta este de ajuns pentru a dovedi că familia animală și societatea omenească primitivă sunt două lucruri incompatibile; că oamenii primitivi ieșiți din animalitate, sau nu cunoșteau deloc familia, sau cel mult cunoșteau una care nu se întâlnește la animale. Un animal atât de desarmat cum a fost omul în perioada formării sale, a fost porte în stare să se mențină, într’un număr
