Sântem un popor care nu se cunoaște pe sine și nu-și cunoaște țara. Dacă le-ar cunoaște, le-ar prețui și ar căpăta o încredere în viitor care, de fapt, îi lipsește.
Oricine e dator să înlăture pe cât poate această neștiință plină de urmări rele. Am crezut deci că folosesc celor din țara mea și din neamul mieu, vorbindu-li despre Români și pământul românesc, liber sau supus altora.
Voiu da întăiu pentru fiecare provincie a Românimii o descripție, o reproducere a întipăririlor ce mi-a lăsat. Întăiu se vor zugrăvi „drumurile și orașele”, apoi „satele și mănăstirile”. Mi se va ierta dacă amintiri ale mele, nouă sau vechi, multe-puține, vor rămânea împletite cu vederea lucrurilor. Dacă am făcut cartea pentru alții, am făcut-o, așa. puțin, și pentru mine.
Mai științific se vor înfățișa: partea a doua, care va da o privire geografică populară asupra fiecărui Ținut românesc, și partea a treia, consacrată Trecutului, cârc, pe lângă datoria de pietate față de dânsul, — nu e mort, ci trăiește în alcătuirea sufletelor noastre, căci viața unui popor, schimbându-se, se continuă[1].
- ↑ Nu le-am mai dat. Dar aici nu mi le-a cerut nimeni (ed. a 2-a)! N. I.
