dacă birui prăpăstiile bolovănoase, tăiate de șivoaie, ajungi la odihna gospodărească din casele înalte, curate ale urmașilor moșului Cărbune, Cărbuneștii.
17. Pe valea Anei spre Piatra Corbului.
De la Starichiojd (Starchiojd zic localnicii[1]), drumul apucă în stânga pe lângă vechea cruce de pomenire de pe la 1730 obiceiul crucilor e pretutindeni, ca în Buzău; una, răsturnată, e din vremea lui Brâncoveanu —, spre Valea Anei.
Valea Anei e râul, gârla. Sprențară, ea aleargă prin nisipuri, peste bolovanii pe cari lot dânsa i-a cărat în zilele ei mari, când se zbate, torent, între maluri lărgăiate. De-asupra, pădurea spartă de locuințile răzlețe, perdelele singuratece de anini. Cu țipete de prunc părăsit păsărèle sure-albe se joacă din zbor de-asupra pietrelor sămănate de potopul primăverii. Li zic prundari, iar, când joacă a glumă din codițile supțiri ca niște surguciuri de domnițe: codobâte, în loc de codobature.
Aștept în luminiș după descoperitorul lespezii cu inscripție de pe Dealul Corbului, unde „se pomenesc Tatarii”. Deplină tăcere, una așa de mare, încât îți pierzi simțul că ești o ființă deosebită de copacul care fâșâie la vânt, de floarea care soarbe soarele, de iarba care mereu crește. Redevii o parte anonimă a naturii.
Sunet de clopoței. Peste gârlă trece și se pierde în depărtări nunta.
Pomul cu panglică și zorzoane de hârtie se scutură la hopuri, steagul se zbate în a doua trăsură, cosițele
- ↑ Munții au nume ciudate: Roma, Zimbrarul, Benia, Macrea, îmi spune d. Tache Macovei = Macabeu; v. numele biblice din Buzău și din Secuime.
