3. Turnul Severin.
Severin se chema locul: salul lui Severin. — un nume foarte obișnuit în aceste părți; Turnu e o amintire a turnului presupus roman pe care-l cuprinde acum o frumoasă grădină publică, ce se coboară spre Dunăre, cu alei, poduri, inscripții încadrate și rămășițe, solid prinse cu ciment ca piatra, ale unor ziduri încunjurătoare din bolovani neregulați și din bucăți de cărămidă, - lucru vădit medieval —, din care face parte și turnul.
Orașul e unul din cele mai tinere ale noastre: frate cu Alexandria, cu Giurgiul și Brăila, fiu al Regulamentului Organic și al gospodăriei bune a celor trei Domni munteni de după 1829 El s’a desvoltat pe acest teren unde odată, în vecinătatea imediată a primejdiosului mal turcesc, nu mai rămăsese nimic decât înalta stâncă goală a malurilor. Ingineri au desemnat piața largă, încunjurală de mari clădiri ale Statului, de oteluri moderne și cafenele pentru înfrățirea neamurilor, ei au făcut să radieze stradele, care n’au înaintat, deci, de-a lungul anilor după sporirea gospodăriilor și inițiativa capricioasă a fiecăruia, — ca aiurea. Modelul clădirilor l-a dat iarăși Statul, cu oficiile sale administrative, și coloniștii străini, Nemții, „Șvabii” din Banat, cari au creat în acest unghiu românesc o colonie mărunțică a lor, pașnică și zimbitoare, cu sfioasa ei biserică luterană, lângă care se ridică acum, din subscripții private, o frumoasă biserică catolică. Boierii de prin prejur și-au făcut și ei case în orașul nou, de care i-a legat ceva mai tărziu politica unui nou regim de lupte interne. Primblări bogate în arbori, o grădină care stăpânește priveliștea măreață a Dunării călătoare, albă, albastră, trandafirie, sură, după cerurile nestatornice, au crescut pe urmă podoaba. Mahalalele nu există, se poate zice, mahalalele
