Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/168

Această pagină nu a fost verificată

în amintirea trecerii Dunării de către Ruși și rămâne în părăsire un cochet casino, s’au tras razele drepte ale străzilor. Speranțele puse în această șchelă nouă nu s’au prea îndeplinit însă: negoțul n’a înflorit de ajuns pentru a da Zimnicii bogați în număr mai mare, iar sătenii au rămas cu întinsele lor curți nelucrate și fără o singură floare, — cine va pune o taxă pe pământul nelucrat? —, cu casele lor de pământ bătut care crapă și se dărâmă lesne supt coperișul de stuh, lângă construcții mai trainice acoperite cu olane în albie, de o coloare roșietecă ștearsă, pierzându-se în galben-suriu. Săli întregi din școala primară sânt goale; rari copii ai mahalalelor se pot înfrupta de cultura elementară; frumoasele fete umblă Dumineca și serbătorile cu părul ascuns în broboadă și cu picioarele goale; sus, pe malul Dunării vechea casarmă ce pândia asupra apei s’a prefăcut în cărămizi de construcție care s’au furat ori s’au risipit. Numai acum în urmă s’a legat cu un prea-frumos pod târgușorul cu portul cel nou, în care se ridică albe clădiri în stil românesc, pentru a adăposti organele administrative, lângă ponton. Și, prin silințile unor bătrâni veniți din vremuri mai bune și unor tineri de viitor, „Liga Culturală” și-a ridicat steagul de învățătură de-asupra unei modeste biblioteci poporale.

Drumurile la port ori la vechea cetate romană în ruine sânt de toată frumuseța. Unul duce sus, între sălciile învoalte, a căror floare galbenă înbălsămează delicat în serile de primăvară umedă. Celalt taie lanuri de rapiță ori de grâu, sămănate în țernă fărâmicioasă, surie ca o cenușă. Dintr’un loc și din altul, Dunărea se vede largă, bine strânsă în maluri, cu adâncuri primejdioase când vântul aspru încrețește valuri din apa-i de ardesie ca licăririle de plumb proaspăt.