Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/49

Această pagină nu a fost verificată

Rusia megieșită, li dădea asigurare că nu se va cere de obiceiu o asemenea neplăcută slujbă de la dinșii, cari apucase a fi iertați de greutățile și oboselile unui războiu cu Moldovenii șireți și îndărătnici. În Iunie se puseră în mișcare, mergînd însă încetinel, boierește și leseste, ostasii, mîndrii ostași călări, pedestrașii cu gloata și tunurile greoaie, avînd în fruntea lor pe Palatinul din Lemberg, castelanul de Sandomir și castelanul-căpitan al Podoliei. De Sîn-Pietru corturile se întinsese lîngă Camenița, pe cîmpia înflorită supt care scînteiau apele de oțel ale Nistrului. Atîta oaste polonă nu amenințase nici-odată Moldova.

Dar ostași ca aceștia nu se grăbesc spre cîmpuri de luptă primejdioase, unde nu se poate culege prada. Sărăcia noastră nu ispitia pe puternicii și bogații Poloni, pe oamenii de rînd cari-și vindeau pe bani priceperea războinică și vitejia. Ei cerură să mai fie odată încredințați că nu vor mai fi trimeși peste apa Nistrului, să li se dea plata ca oricărui lefegiu, cinci mărci de argint de fiecare suliță, și să fie chizeși pentru răspunderea acestor bani Regele însuși, ducele Mazoviei și, la nevoie, castelanii și Palatinul. Cînd li se învoi și aceasta, luntrile duseră pe războinicii cu simbrie sigură spre pămîntul Moldovei, care aștepta, tăcut și amenințător, cele ce erau să se întîmple.

Costea, epitropul lui Alexandrei, boierii ceilalți din moștenirea lui Ilie-Vodă, oameni din satele lor erau călăuzii străinului. În toiul verii, supt arsita