1448, pe fiul ei cel mai mare, din care făcuse un Domn de cîteva luni de zile.
Cei mai mulți dintre puternicii de pănă atunci ai țerii fugiră peste hotar, așteptînd zile mai bune. Dar pentru dînșii, cari nu voiau să-și închine capul, căci se temeau să nu-l și piardă, înnaintea Voevodului adus de Poloni, nu era decît o singură graniță deschisă, aceia care ducea, prin păsurile Carpaților, în Ardeal.
Aici avea pe acea vreme toată puterea, precum avea toată puterea și în tot largul cuprins al Țerii Ungurești, guvernatorul Ioan Corvin din Uniedoara (Hunyady). Era un Romîn dintre grănicerii pe cari Ungurii îi însărcinase să apere, supt judecătorii și căpitanii lor romîni, margenea apuseană a Ardealului de năvălirile veșnic împrospătate ale Turcilor, cari se oploșise în Serbia. Ai lui îi ziceau Iancu, și el era fiul lui Voicu, grănicer ca și dînsul. Încă de pe vremea împăratului Sigismund, dușmanul lui Alexandru-cel-Bun, Iancu din Uniedoara se luptă departe în Croația, și în țara de lumină a Italiei, apărînd pentru bani interese străine. Întors înnapoi acolo unde ai săi stăteau la pîndă neadormită înnaintea păgînilor, el căpătă moșii zălogite de Coroana ungurească și dregătorii de cinste și de primejdie. Peste cîțiva ani el era Ban al țerii Severinului, — adecă o parte din Banatul unguresc și din Oltenia noastră, — care se luase de la Domnii creștini și nu se putea apăra împotriva
