mai aveau sufletul lui și nu-i mai vorbiau limba lucie ca un ascuțiș de sabie încercată; și Costachi Negruț (Negruzzi), și poetul tinerimii vioaie, încrezătoare și setoase de luptă, Vasile Alecsandri.
Într’un calendar din 1845—după ce ieșise în parte Letopisițile — Kogălniceanu sau Russo scrie, zugrăvind lupta lui Ștefan la Baia: «Romînul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine l-a făcut: el îți va răspunde: Ștefan-cel-Mare. Orice pod, orice biserică, orice fîntînă, orice curte sau palat vechiu, el le va raporta eroului său. Orice bunătate, orice așezămînt ale căruia rămășițe mai trăgănează pînă astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale înțelepte, Ștefan-Vodă le-a urzit. În sfirșit, acest Domn pentru Moldoveni resumă toate isprăvile și instituțiunile făcute în cinci veacuri, de atîția stăpînitori».
IV. ȘTEFAN-CEL-MARE ÎN LITERATURA POPORULUI. POMENIREA LUI ÎN TIMPURILE DIN URMĂ.
Poporul era întrebat deci și el despre Ștefan-Vodă, după ce vorbiseră despre dînsul însemnările cărturarilor mai apropiați de dînsul. Țeranul din munți și văi, din păduri și de pe malul apelor nu știa nici ziua luptelor, nici anii și nici veacul, căci mai marii lui cuprind mai multe veacuri, nesfîrșit
